Pot inlocui panourile solare termice complet incalzirea pe timp de iarna a unei case? Daca avem de-a face cu o casa eficienta energetic, o casa pasiva?
O intrebare al carei raspuns este … NU!
Panourile solare termice pot ajuta enorm la incalzirea unei locuinte si la producerea de apa calda menajera pe timp de iarna. Deocamdata insa din punct de vedere tehnologic niciun panou solar inventat pana in prezent nu ne poate asigura independenta energetica termica fata de alte surse de incalzire conventionale sau alternative.
Motivul este unul cat se poate de simplu: pe timp de iarna, in emisfera nordica, soarele incalzeste mai putin datorita orientarii pamantului fata de acesta si a caderii oblice a razelor solare pe suprafata pamantului, fapt care reduce considerabil energia soarelui la suprafata terestra. Aceasta energie putina se doreste exploatata la maximum si chiar amplificata pentru a o folosi in scop casnic sau industrial.
Practic daca fie si o singura zi din iarna nu avem soare din cauza norilor, a ninsorii sau a ploii atunci nu putem vorbi de independenta. Vom ingheta pur si simplu de frig in acea casa si vom astepta sa iasa soarele din nou.
De ce?
Energia soarelui o folosim pentru a incalzi o cantitate suficienta de apa pe care o folosim menajer cat si “plimband-o” prin calorifere, pardoseala, ventiloconvectoare sau orice aparat care radiaza acea temperatura a apei in incapere. Avem nevoie continuu de o temperatura a apei ridicate, atat ziua cat si noaptea, pentru ca odata extrasa temperatura apei si folosita la incalzire, ea se raceste si trebuie reincalzita. Cu ce o reincalzim daca nu mai avem soare? Si asa aflam raspunsul si intelegem ca depindem de vreme total daca ne bazam total pe ea. E cam ca si in agricultura, nu?
In industria sistemelor de energie solara se cauta solutii permanent de eficientizare atat a panourilor solare termice (cresterea si amplificarea randamentului la absorbtia soarelui) cat si la stocarea apei incalzire in boilere, stocatoare, puffere in asa fel incat sa consumam numai atat cat ne trebuie (vezi modelel de boilere/puffere cu incarcare stratificata).
Unde este avantajul panourilor solare atunci?
Avantajul incontestabil este ca daca avem norocul sa fie soare pe timp de iarna, si este suficient cu schimbarea climei, sa folosim energia lui gratuit fara a mai folosi energia data de consumul carbunelui, a lemnelor, a petrolului sau a gazului care nu este deloc gratuita si ne costa mai mult de la an la an.
Dar pentru a vedea cum si in ce proportie ne poate ajuta pe fiecare soarele la incalzirea casei (fiecare casa are specificul ei) va trebui sa recurgem la calcule elaborate facute de firme specializate in domeniul energiei regenerabile.
















